CULTURA

Cultura unei biserici este felul în care credința se vede zilnic în vorbirea, atitudinile, relațiile și valorile trăite de comunitate.

01. Iubitoare

După modelul sacrificial al Domnului Isus, vom pune nevoile altora înaintea alor noastre.

06. Încurajatoare

Vom folosi cuvintele și acțiunile noastre pentru a ridica, mângâia și întări pe frați, cultivând o cultură în care fiecare este sprijinit să persevereze în credință și să crească în asemănarea cu Hristos.

05. Autentică

Vom trăi fără măști spirituale, în transparență și sinceritate, mărturisindu-ne luptele, bucuriile și creșterea, astfel încât Evanghelia să fie văzută nu doar în cuvintele noastre, ci și în viața noastră reală.

02. Ziditoare

Vom căuta intenționat zidirea membrilor bisericii, urmărind ca cei maturi spirituali să fie atenți la slăbiciunile celor mai puțini maturi, dar în același timp ajutându-i pe cei din urmă să crească în maturitatea lor.

03. Generoasă

Atât în interiorul bisericii, cât și în afara ei; suntem gestionarii resurselor și nu stăpânii resurselor; vom binecuvânta nevoile din interior, dar și cele din exterior (comunitatea în care trăim și orice grup de persoane ce sunt chemate la a planta o altă biserică similară cu a noastră în viziune).

04. Smerită

Conștienți că tot ce avem este prin har, vom sluji fără dorință de afirmare personală, punându-L pe Hristos în centru și considerându-i pe ceilalți mai presus de noi în duh de blândețe și respect.

Scroll to Top